În 8 ianuarie 1915, telefonul de la reședința familiei Monnier sună. Dagmar, nepoata familiei ridică receptorul și aude vocea vărului său, Pierre Monnier.
Acesta plecase pe front în anul 1914. Pierre o roagă pe Dagnar să-i transmită mamei sale că este sănătos. Când a ajuns acasă, mama tânărului, bucuroasa de ceea ce aflase, a telefonat operatoarei de la centrala telefonică pentru a lua detalii despre locul de unde sunase fiul său. Operatoarea i-a răspuns că nu a avut niciun apel telefonic în acea zi.
Două zile mai târziu, doi jandarmi s-au prezentat la ușa familiei Monnier pentru a-i anunța că în data de 8 ianuarie fiul lor a fost ucis. Câteva luni mai târziu, în august 1915, mama lui Pierre primește un mesaj telepatic de la fiul său.
Acesta i-a spus să ia un creion și să scrie. Timp de 20 de ani, mama acestuia a primit mesaje prin scriere automată de la fiul său. Ida Lupino a fost o actriță cunoscută care trăia la Los Angeles.
Familia sa rămăsese la Londra și a sfârșit tragic în timpul unui bombardament care a distrus casa. Ida Lupino nu putea să intre în posesia sumei privind asigurarea casei pentru că nu avea cunoștință unde se află documentele casei. La șase luni de la decesul părinților săi, Ida primește un telefon. La capătul firului era tatăl său, care i-a explicat unde erau ascunse documentele casei. El se referea la existența unei cave sub casă. Ida a recuperat în cel mai scurt timp documentele.
În momentul în care tatăl său i-a telefonat, în casa erau mai multe persoane care au fost martore la discuție. În iunie 1960, Peggy Fox se afla în locuința sa din Toronto, Canada. Telefonul sună, ridică receptorul și aude vocea fiicei sale, care îi spune să nu fie tristă. Cu șase luni în urmă, fiica sa murise ca urmare a unei infecții virale.
Telefoanele s-au succedat, până când, soțul ei a hotărât să înregistreze convorbirile. Cunoscuții familiei care au ascultat înregistrarea au declarat că este vocea fiicei. Înregistrarea a fost predată unui institut de specialitate din Toronto.
loading...
0 comentarii :