Cel mai pretios medicament din gradina, ardeiul

Blogus     02:48    

Cel mai pretios medicament din gradina, ardeiul

Toate legumele din grădină au în conţinutul lor elemente benefice într-o măsură sau alta sănătăţii, însă ardeiul iute este un veritabil medicament. Cu acest ingredient, pe care oricine îl are în casă, puteţi preveni un atac de cord. Consumul de ardei iute combate cancerul, stimulează pancreasul şi ajută la funcţionarea plămânilor.
Ardeiul iute face parte din familia capsicum şi are o mulţime de beneficii pentru sănătatea noastră. Se găseşte într-o paletă variată de culori, forme şi dimensiuni. Poate fi ascuţit sau bont, de un centimetru lungime sau peste zece centimetri, galben, verde, portocaliu, roşu sau brun, usturat sau nu.
Ardeiul iute, util în afecţiunile cardiovasculare
Un renumit medic specialist în plante medicinale, John Cristopher, a dovedit ştiinţific în peste 30 de ani de cercetare că ardeiul cayenne, un ardei roşu, este un foarte bun remediu pentru afecţiunile cardiovasculare, fiind foarte util chiar şi pentru stoparea infarcturilor.
Reducând presiunea sanguină şi îngrosând în mod natural sângele, boiaua de cayenne opreşte şi hemoragiile interne şi sângerările externe ale rănilor.
Doctorul John Cristopher susţine, în publicaţia „Healthy Food Team“, că în cele trei decenii de meserie nu a pierdut niciun pacient cu atac de cord deoarece şi-a format un obicei de a-i da suferindului să bea o cană cu ceai de cayenne, o linguriţă la o cană de apă fierbinte. În cateva minute, pacientul este deja pe picioare, întrucât ceaiul cald de cayenne deschide structura celulelor şi merge direct la inimă prin sistemul arterial, hrănindu-l.
John Christopher explică acest lucru prin faptul că ardeiul cayenne are un efect de echilibrare a presiunii sângelui din cap până în picioare. Acesta ridică presiunea de pe zona hemoragică, permiţând sângelui să se coaguleze rapid.
El explică, de asemenea, că oricare dintre noi putem folosi acest remediu atunci când ne aflăm în preajma unei persoane care a suferit un atac de cord. Dacă persoana este inconştientă, se pun câteva picături de tinctură de ardei iute sub limba pacientului.
Cercetătorul buzoian Costel Vânătoru, expert în horticultură, spune că ardeiul cu cât este mai iute cu atât este mai bogat în substanţe benefice organismului.
„Ardeiul iute conţine caroten şi licopen, vitamina C, hidraţi de carbon, însă cea mai important este capsaicina, adică ceea ce ştim noi că ustură, care este o substanţă antiinflamatorie şi pentru care nu întâmplător este folosit pe scară largă în multe produse farmaceutice, chiar şi pentru prevenirea şi combaterea alcoolismului. Este bine de ştiut că un ardei iute din acelaşi soi, cultivat în seră are un conţinut mai scăzut de capsaicină, iar cultivat în câmp are fructul ceva mai mic, dar mai usturat. Deci, chiar dacă vorbim de acelaşi soi, este influenţat foarte mult de mediul de cultură , fie că vorbim de solar, fie de câmp”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, Şeful Laboratorului de Genetică şi Ameliorare de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău.
Vânătoru este unul dintre specialiştii Staţiunii de Cercetare Legumicolă din Buzău care, după aproape 20 de ani de studiu, au creat un ardei de 200 de ori mai iute decât cel obişnuit. El spune că studiul la acest soi de ardei a început în anul 1996, precizând că un ardei obişnuit are o concentraţie de capsaicină de maximum o mie de unităţi Scoville, iar cel obţinut la Buzău măsoară până la două milioane de unităţi. Cercetătorul buzoian susţine că ardeiul obţinut la Buzău nu poate fi mâncat, susţinând că gazul emanat la tăierea unuia ar provoca un strănut în masă, lăcrimare excesivă sau chiar arsură.
„N-ai cum să mănânci aşa ceva, nici să scoţi seminţele cu mâna. Dacă e să compari un ardei iute pe care-l mănânci la masă cu un ardei obţinut de noi e ca şi cum ai compara un Trabant cu un Mercedes. Gazul emanat la tăierea unui astfel de ardei ar provoca strănut în masă, stare de lăcrimare excesivă, e imposibil să-l consumi”, a mai spus Vânătoru. Pentru conţinutul bogat de capsaicină, acest ardei va fi utilizat în industria farmaceutică.
Consumul de ardei iute combate cancerul, stimulează pancreasul şi ajută la funcţionarea plămânilor
Ardeiul iute este benefic atât pentru stomac cât şi tractul intestinal, întrucât stimulează mişcarea peristalică a intestinului, ajută la eliminarea fecalelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale.
Consumul de ardei iute este asociat cu diminuarea riscului de ulcer gastric, ajutând la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate, stimulând în acelaşi timp celulele mucoasei stomacului să secrete sucuri de protecţie.
Iuţeala este determinată de o concentraţie ridicată de capsaicină, studiată pentru utilizările ei pe scară largă, de la reducerea efectelor durerii, beneficii cardiovasculare precum şi capacitatea de a preveni apariţia cancerului.
Capsaicina are un rol esenţial în deschiderea şi drenarea pasajelor nazale congestionate. În plus, alături de conţinutul ridicat de capsaicină, ardeiul roşu este o sursă excelentă de vitamina A, prin concentraţia de carotenoizi pro-vitamina A, inclusiv beta-caroten.
Beta-carotenul este nu doar un antioxidant puternic, ci poate fi convertit în organism în vitamina A, un nutrient esenţial pentru sănătatea tuturor ţesuturilor epiteliale. Beta-carotenul poate fi util în reducerea simptomelor astmului, osteoartritei şi artritei reumatoide.
Ardeiul iute conţine capsaicină, care este un inhibitor puternic al substanţei P, o neuropeptidă asociată cu procesele inflamatorii. Capsaicina nu reduce doar intensitatea durerii ci stimulează fluidizarea secreţiilor de mucus din plămâni sau fosele nazale. Capsaicina este similară cu un compus care se regăseşte în multe remedii pentru răceală, cu rol în ameliorarea congestiei nazale. Un ceai cu ardei iute stimulează rapid scurgerea mucoaselor din pasajele nazale, ameliorând nasul înfundat şi congestionat.
Ardeiul iute roşu are un conţinut ridicat de betacaroten sau provitamina A. Două linguriţe de ardei iute pisat furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamina A, cu rol important în lupta anti-infecţie şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acoperă pasajele nazale, plămânii, tractul intestinal şi cel urinar.
De ce este ardeiul iute sănătos?
Capsaicina nu numai că oferă ardeiului gustul său iute, dar are de asemenea proprietăţi medicinale care îl fac unul dintre cele mai sănătoase alimente din lume.
Consumul de ardei iute are nenumărate beneficii pentru sănătate. Iată 10 dintre cele mai importante propietăţi terapeutice:
1. Ameliorează inflamaţiile
Datorită capsaicinei, ardeiul iute are puternice proprietăţi anti-inflamatorii. Capsaicina blochează efficient substanţa P, asociată cu procesele inflamatorii din corp. Consumul regulat de ardei iute poate fi o modalitate de prevenţie excelentă împotriva artritei.
2. Ameliorează durerea
Potrivit noilor cercetări în domeniu, ardeiul iute poate reduce în mod eficient durerea cauzată de artrită, psoriazis şi neuropatia diabetică.
3. Îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară
A fost demonstrat că ardeii iuţi pot reduce colesterolul şi nivelul de trigliceride sau previni cheagurile de sânge. Culturile care folosesc ardeiul iute în abundenţă au niveluri mult mai scăzute ale bolilor de inimă şi trombozei.
4. Îmbunătăţesc digestia
Potrivit medicinei Ayurveda, gustul iute stimulează apetitul şi îmbunătăţeşte digestia. Alimentele care sunt digerate bine oferă organimsului nutrienţii necesari şi energie, şi alimentele care nu sunt digerate bine produc toxine. Propietăţi importante tinând cont de faptul că digestia este esenţială pentru sănătatea noastră.
5. Întăreşte imunitatea
Culoarea aprinsă de roşu a ardeiului iute provine de la conţinutul ridicat de beta-caroten, sau pro vitamina A. Doar câteva linguriţe de ardei iute pot oferi organismului o doză suplimentară de vitamina C şi A, care sunt esenţiale în prevenirea infecţiilor.
6. Previne cancerul de prostată
Cercetările reritoare la cancerul de prostată arată că capsaicina poate distruge în mod eficient celule canceroase. În urma unei terapii de patru săptămâni, capsaicina stopează cresterea celulelor cancerului de prostată, iar tumorile au fost reduse în mod semnificativ în cazul majorităţii testelor. Este recomandata administrarea unei cantitate de 400 mg de capsaicină de trei ori pe săptămână pentru a preveni cancerul de prostată.
7. Ajută în procesul de slăbire
Gustul iute al ardeiului creşte termogenza – procesul de generare a căldurii în organism. Procesul de termogenză arde calorii în mod suplimentar, care rezultă în scădere în greutate.
8. Previne ulcerul de stomac
S-a crezut mult timp în mod greşit că alimentele iuţi cauzează ulcerul de stomac. În prezent s-a confirmat că ardeiul iute nu cauzează ulcer, ci previne apariţia lui pentru că distruge bacteriile nocive şi stimulează secreţia de sucuri gastrice dcu rol preotector.
9. Previne diabetul de tip 2
Consumul regulat de ardei iute poate preveni diabetul de tip 2. Un studiu publicat in Jurnalul American de Nutriţie Clinică arată că dacă este consumat în mod regulat, ardeiul iute reduce nevoia organismului de secreţie a insulinei, reducând astfel nivelul glucozei din sânge după mese.
10. Scade tensiunea arterială
Ardeiul iute are efecte benefice asupra sistemului circulator, cum ar fi alimentarea elementelor vitale din structura celulară a capilarelor, venelor, arterelor şi ajutorul oferit pentru echilibrarea tensiunii arteriale. De aceea, ardeiul iute este unul dintre cele mai potrivite remedii pentru hipertensiunea arterială, curăţă arterele şi contribuie la diminuarea valorilor colesterolului rău sau trigliceridelor.

loading...

Related Posts

0 comentarii :