Nagib i-a arătat lui Sporri o cutie în care avea înfășurată într-o pânză o falangă cu o lungime neobișnuită, de 35 cm.
La începutul secolului al XX-lea, a fost descoperită mumia faraonului Nebka care avea o lungime de peste doi metri.
În anul 1902, The New York Times publica un articol despre descoperirea unui schelet cu o lungime de 3,6 metri, pe o proprietate din New Mexico. Jurnaliștii au făcut legătura cu texte din timpul invaziei spaniole în Mexic, în care erau descriși membrii ai unor triburi cu înălțimi cuprinse între 3 și 4 metri.
Cu toate că descoperiri asemănătoare au fost făcute în diverse colțuri ale lumii, lumea științifică le-a considerat cazuri izolate și nu a admis ipoteza că în urmă cu zeci de mii de ani ar fi existat civilizații ale giganților.
În anul 1947, în Valea Morții, Nevada, au fost descoperite într-o grotă, zeci de schelete care aveau o lungime de peste trei metri. După această descoperire, mulți cercetători au admis posibilitatea existenței unei civilizații a giganților.
Jacque Bergier a fost printre primii cercetători care în anul 1912, a lansat ipoteza conform căreia, că o dată cu dinozaurii a existat o civilizație a giganților, care a dispărut pe măsură ce gravitația a crescut.
Astfel s-ar explica transportul unor monoliți de mii de tone la construcții precum piramidele egiptene, Machu Pichu, Baalbeck.
loading...
0 comentarii :